10 modalităţi să fii bădăran la TIFF

WhatsApp Image 2019-06-10 at 09.31.32

 

Iată că s-a încheiat săptămâna TIFF, un prilej de a petrece timpul într-un mod plăcut şi de a vedea ce ne-au mai pregătit cineaştii. Totul ar fi ca din poveste dacă nu ar apărea acele persoane care şi-au uitat câţiva ani acasă din cei 7 pe care oricum nu îi au pe toţi. Aşadar, dacă vrei să fii bădăran la TIFF anul viitor sau în general la orice cinematograf, poţi arunca un ochi peste ghidul de mai jos.

  1. Întârzie! Viaţa e mult prea scurtă ca alţii să-ţi facă program ţie. Fie că mergi la serviciu, la o întâlnire sau un eveniment, ora la care trebuie să ajungi e doar un detaliu. Cine a inventat punctualitatea, nu a avut altceva mai bun de făcut. Şi în plus, la cinema când filmul e în toi, e o adevărată plăcere să vezi siluete de zombie în faţa ecranului.
  2. Aprinde-ţi lanterna telefonului! Dacă tot întârzii, ce minunat e să le oferi oamenilor care au făcut efortul de a ajunge la timp un mic cadou. Aprinde lanterna de la telefon, dar nu o îndrepta spre pământ, ci ridic-o la nivelul ochilor oamenilor din sală ca să le vezi starea de spirit şi, de ce nu, poţi să le faci chiar şi un scurt control oftalmologic. Data viitoare pentru un efect mai wow, poţi lua lanterna de miner, nu mai trebuie să ţii telefonul în mână ca fraierul.
  3. Aşează-te pe culoar! Ai ratat puţin momentul de start, ai luat pulsul sălii cu lanterna, vezi că sunt locuri libere, dar totuşi ai bun simţ şi nu vrei sa ocupi spaţiul destinat ţie în mod normal. Aşa că tolăneşte-te pe culoar, dacă mai vin întârziaţi ca tine, poate ştiu să zboare ca să ajungă la scaune.
  4. Calcă lumea pe picioare! Când te doare funduleţul de la stat pe culoar, ridică-te şi fără să spui pardon sau alte cuvinte, calcă-i pe picioare pe cei care stau pe scaune ca să le dai de înţeles că te doare zona lombară şi vrei să te aşezi. Nu folosi bunele maniere, e o capcană! S-ar putea ca mai apoi să nu mai fii bădăran.
  5. Luminează-ţi ecranul telefonului! Familia, prietenii nu mai ştiu nimic de tine. Ce ocazie minunată să îi întrebi de sănătate. Doar n-o să stai ca fraierul o ora jumătate, rupând legătura cu exteriorul. În plus, trebuie să treci nivelul următor la Candy Crush şi acest lucru nu poate aştepta. Iar în ceea ce priveşte lumina de la ecranul telefonului, este inuman ca oamenii să stea la cinema pe întuneric atâta timp. Fii tu fotosinteza pe care şi-o doresc, dar pe care le e jenă să o verbalizeze.
  6. Vorbeşte la telefon! Parcă e prea linişte, lumea din jur o fi supărată? ooooooh, te sună soţul Gigel şi ultimul lucru pe care ţi-l doreşti este să îşi facă griji pentru tine că ai fost răpită de extratereştri timp de o oră şi ceva. Şi aici e un secret… atunci când răspunzi, pune persoana cu care vorbeşti pe difuzor, altfel nu are niciun farmec, dacă sala nu participă la bucuria ta.
  7. Mişcă-te! Ai citit undeva că e mişcarea este sănătoasă. Doar n-o să stai în loc atâta timp. Mai ieşi afară să iei o gură de aer, să vezi poate de unde se aprinde lumina în cinema ca să nu mai stea săracii oameni pe întuneric. Ai înţeles ideea, mens sana in corpore sano. Cel mai bine e dacă stai la mijlocul rândului, aşa le asiguri porţia de mişcare şi celorlalţi.
  8. Socializează! Dacă ai norocul să fii însoţit de un alt bădăran, vorbiţi, luaţi-vă pulsul. Nu cred că este o diferenţă între o cafenea şi un cinema. Ţi se pare ciudat că ceilalţi nu înţeleg cât de important e să socializezi cu cel de lângă tine.
  9. Izbeşte-te! La plecare ai un singur scop, să găseşti lumina după atâta timp petrecut în întuneric. Aşa că urmează-ţi drumul, uitându-te doar în faţă. Oamenii de care te loveşti în goana ta spre ţel sunt doar nişte detalii care îţi stau în cale.
  10. Repetă paşii de mai sus ori de câte ori ai ocazia! Nu vrei ca brusc şi instantaneu să ai bun simţ. Mitocănia cere ani de muncă şi perseverenţă, aşa că dacă ajungi la cinema, exerseaz-o cu pasiune.

Sper ca acest ghid să te ajute în drumul tău spre bădărănism suprem! Aşa să ne ajute bunul Dumnezo.

 

 

Leave a comment